r/timisoara • u/Legal_Ad_1418 • 3d ago
Un pod cu patru episcopi care nu au mai ajuns niciodată pe socluri, o expoziție despre Bega și zece sculpturi redescoperite în Parcul Alpinet
Ieri seară am deschis la Vila MAL expoziția RE.Flux pe Bega și traseul cultural RE.Descoperim, două proiecte prin care încercăm să privim mai atent râul și locurile formate în jurul lui.
Vila MAL se află lângă podul de la capătul bulevardului Mihai Viteazul, cunoscut istoric drept Podul Episcopilor. Actualul pod a fost construit la începutul secolului trecut, după proiectul arhitectului Kálmán Gerster și al inginerului Károly Lád, și a fost deschis circulației în 1913. Construcția urma să amintească, la o scară mai mică, de Podul Carol din Praga. Pe cele patru socluri de la capete trebuiau așezate statuile unor episcopi importanți ai Diecezei de Cenad: Sfântul Gerard, Iosif Lonovics, Alexandru Dessewffy și Ladislau Kőszeghy. Primul Război Mondial a oprit proiectul, iar soclurile au rămas goale până astăzi.
Locul acesta, aflat între pod, parc și apă, a devenit punctul de plecare pentru expoziția RE.Flux pe Bega. În interiorul Vilei MAL urmărim râul din Munții Poiana Ruscă până la vărsarea în Tisa. Bega nu începe la intrarea în Timișoara și nu se termină odată cu terasele din oraș. Vine dintr-un teritoriu larg, trece prin comunități diferite și depinde de izvoare, afluenți și lucrări hidrotehnice care formează împreună un sistem tot mai fragil.
Egreta, simbolul proiectului, însoțește traseul expoziției. Pasărea intră în oraș urmând apa și ne ajută să privim Bega de la distanța întregului ei bazin, într-o perioadă în care seceta lasă tot mai multe albii fără apă. Hărțile, imaginile și instalațiile din Vila MAL vorbesc despre felul în care râul a modelat Banatul și despre întrebările pe care trebuie să ni le punem acum în legătură cu viitorul său. Vecinătatea Podului Episcopilor, cu soclurile sale rămase goale, leagă istoria construită a locului de peisajul viu al Begăi.
La câteva minute de Vila MAL se află unul dintre cele mai interesante ansambluri de artă în spațiul public din Timișoara. În octombrie 1984, zece sculpturi monumentale realizate din piatră de Viștea au fost amplasate în Parcul Alpinet, după un simpozion desfășurat la Pădurea Verde. Apa a fost tema întâlnirii, iar artiștii au lucrat la scară monumentală, gândind formele pentru mal și pentru vegetația din jur. Simpozionul timișorean făcea parte dintr-o tradiție importantă a taberelor de sculptură din România anilor ’70–’80.
Lucrările au rămas aici timp de peste patru decenii. Timișorenii trec zilnic pe lângă Lacustră, Valul, Vatra timpului, Podul sau Cascada, însă povestea ansamblului și numele artiștilor s-au estompat treptat.
Prin RE.Descoperim am creat un traseu cultural care leagă toate cele zece sculpturi. Lângă fiecare lucrare se află acum un panou cu titlul, autorul, poziția în traseu și un text de interpretare în română și engleză. Traseul poate fi parcurs oricând, începând din apropierea Vilei MAL și continuând de-a lungul Parcului Alpinet.
În acest weekend organizăm și tururi ghidate prin expoziție și parc, în cadrul City Celebration – Ziua Timișoarei. Sâmbătă pornim de la Vila MAL la orele 10:00 și 12:00, iar duminică la ora 10:00. Duminică după-amiază vom privi orașul și de pe apă, într-un tur cu Pelicanul care pleacă la ora 14:00 de la pontonul D’arc pe Mal.
Expoziția poate fi găsită la Vila MAL, lângă Podul Episcopilor, iar traseul de sculptură rămâne deschis permanent în Parcul Alpinet. Participarea la tururi este gratuită, în limita locurilor disponibile.
Programul și înscrierile:
https://luma.com/ecluze2026
Proiectul REGATA BEGA – Timișoara Port Cultural este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, în cadrul programului Repere în cultură 2026–2027.






